„Niciodată” e un început – “Never” is a beginning


For English version click here

Am învățat să ofer câte o șansă fiecărei întâmplări care-mi apare în drumul spre viitor

03Ani la rând am folosit cuvântul “niciodată” fără a-i da vreun sens: “nu o să am încredere niciodată”, “nu o să iubesc niciodată”, “eu niciodată nu o să fac așa ceva” etc. Acest cuvânt a fost, pentru mine, ca un străjer la unei cetăți, un sigiliu, un lacăt care îmi proteja principiile asemeni unui scut.

În timp, viața mi-a dovedit că “niciodată” e un început. Iubirea, dragostea, încrederea, au distrus poarta apărată de principii și m-au făcut să văd lumea altfel. Principiile ne diferențiază într-o societate plină de moravuri. Iar eu, deși am pierdut noțiunea timpului, mi-am dat seama că acel cuvânt “niciodată”, pe care cândva îl strigam cât mai tare pentru a mă proteja, s-a pierdut de-a lungul anilor.

Viața mi-a dovedit că “niciodată” e un început

Iar acum, am învățat să ofer câte o șansă fiecărei întâmplări care-mi apare în drumul spre viitor. Fără a mă mai gândi că “niciodată” nu voi face așa ceva.

Haideți să nu uităm încă de iarnă. Pe blogul meu de fotografii puteți sări peste un gard plin de zăpadă, aici.

ENGLISH VERSION

.

I learned to give a chance to each event that occurs on the way to my future

For years I used the word “never” without any sense: “I will never have trust”, “I will never love”, “I’ll never do this” etc. This word was to me as a watchman in a castle, a seal, a padlock that protect my principles like a shield. 

In time, life proved me that “never” is a beginning. The love, the trust, have destroyed the gate defended by principles and made me see the world differently. Principles differentiate us in a society full of bad manners. And I, though I lost track of time, I realized that the word “never”, that once I called for it to protect me, was lost over the years.

Life proved me that “never” is a beginning

And now, I learned to give a chance to each event that occurs on the way to my future. Without thinking anymore that I will “never” do that. 

Let’s not forget the winter yet! On my photo blog you can jump over a “Snowy fence” 😀

Advertisements

49 thoughts on “„Niciodată” e un început – “Never” is a beginning

  1. Never say never îşi păstrează valabilitatea atemporală. Trupa Celelalte Cuvinte spunea/cânta acum nişte ani – “Un sfârşit e un început…” ☺ Uitându-ne şi înapoi, trăgând concluzii constructive – dacă reuşim din prima e ok; de regulă e nevoie de mai multe cucuie ☺ -, mergând (numai) înainte…

    Liked by 1 person

  2. I’m glad to read this, I was in fact like that until I started asking myself ‘why not?’ Really nice post 👍 – Michelle

    Like

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s