În spatele măștii… – Behind the mask…

FOR ENGLISH VERSION CLICK HERE

.

This happen to all of us… We all have a time when we wonder what to do. We aspire to something, we think it could be ours, we sat, we think, we balance every possibility and then, when we decide on the decision… we retreat.

And finally, why hide our feelings, desires, needs? We were created to love, to dream, to be honest after all… But people are more handy to lie, to put masks, to be duplicitous, hypocritical. Other than they usually are.

We, humans, prefer to stay away from our peers and to lie to defend ourselves. We run away from dreams and love, as an athlete at the end of the race, but then we feel alone and helpless. Each of us wearing a mask that hides the true core of his being. We play roles, sometimes dangerous, but when someone find out, all we knew about the “actor” is different; sometimes fragile which hiding, behind an immense curtain, anger directed inward.

When we are kids we learn to hide our weakness from the people. Because we know that an inner wound, when people find out about it, either re-open, either a new one show up. We always hope to the day when we will be ourselves.

But we are so scared by the society judgments that we bury deep in us the essence of our being, leaving at the surface the masks required by others.

 

Cu toții pățim asta… Toți avem un moment în care ne întrebăm ce să facem. Aspirăm la ceva, ne gândim că poate fi al nostru, stăm, ne gândim, punem în balanță orice posibilitate, iar mai apoi, când ne hotărâm asupra deciziei… batem în retragere.

Mă îmbrac după preferințe. îmi port părul cum doresc, gândesc ce vreau. Sunt EMO, metalist, rocker, dar am aceleași drepturi. Fuck society!

Și până la urmă, de ce să ne ascundem sentimentele, dorințele, nevoile? Am fost creați ca să iubim, să visăm, să fim sinceri până la urmă… Dar oamenilor le este mult mai la îndemână să mintă, să-și pună măști, să fie duplicitari, ipocriți. Altfel decât sunt ei.

Noi, oamenii, preferăm să ne ferim de semenii noștri și să mințim pentru a ne apăra. Fugim de vise și de iubire, ca un atlet la finalul cursei, ca mai apoi să ne simțim singuri și neajutorați. Fiecare dintre noi poartă câte o mască ce ascunde adevăratul nucleu al propriei ființe. Jucăm roluri, uneori periculoase, care odată aflate schimbă tot ce știam despre “actor”; alteori fragile care ascund, în spatele cortinei imense, furie îndreptată spre interior.

De mici învățăm să ne ferim slăbiciunea de ochiul lumii, pentru că știm că o rană, odată aflată, ori se redeschide, ori apare alta. Mereu sperăm la ziua în care vom putea fi cu adevărat noi…

Dar suntem atât de speriați de Judecățile societății încât îngropăm în adâncul nostru esența ființei noastre, lăsând la suprafață măștile cerute de ceilalți.