Zăpadă, distracție și adrenalină – Snow, fun and adrenaline


For English version click here

 

Timpul! Ce cuvânt… Poate cuprinde atât de multe. Cuprinde trăiri, emoții, sentimente. Faci sau nu ceva, el tot trece. Dar amintirile ramân în timp. Clipele care zboară peste munți rămân ancorate în inimă și în gând.

mopana-Me-and-Daddy

Me and Daddy

Și pentru că nu vreau să se piardă, le aștern pe hârtie ca pe o comoară. O comoară ce cuprinde amintiri uimitoare legate de momentele minunate pe care le-am trăit la munte.

Momente magice precum datul cu sania pe un derdeluș foarte înclinat, unde viteza de alunecare era foarte mare. Pot spune că atunci am simțit adrenalina cum îmi curge prin vene, dar și frică și putere în același timp. Simțeam cum vântul mă bătea în față, cum sania mă controla pe mine și nu eu pe ea (dar, de fapt, cum îl controla pe tata, pentru că el era la conducere);

Sau patinajul. Cu toată eleganța de care e nevoie, cu echilibrul pe care nu-l aveam deși îmi era util, cu grația pe care am pierdut-o cu mult timp în urmă. Chiar dacă nu mai știu să patinez prea bine, am simțit că zbor asemeni unei păsări, care străbate văzduhul.

Sau excursia pe jos până la cabana Gârbova prin peisajul magnific al acestor munți maiestuoși. Asta, bineînțeles, după ce am urcat cu telescaunul până la Clăbucet printre superbii brazi plini de o zăpadă aproape albastră.

Aha… Și să nu uit. Cățăratul în copac pe vreme de iarnă. Doar nu credeați că o să uit să fac asta. Dacă ați uitat cât de mult îmi place, citiți vă rog postul: „Ce-mi mai place să mă cațăr în copaci…

Au fost unele dintre cele mai frumoase momente pe care le-am trăit. Pline de distracție și zâmbete sincere.

Advertisements

59 thoughts on “Zăpadă, distracție și adrenalină – Snow, fun and adrenaline

  1. Wow…What a lovely holiday. I like all of the images. The portrait of you and your father is lovely. The images looking down the mountain are great. All the sledding, skating and other activities. Such fun. Happy Valentines Day, my friend! Cheers!

    Liked by 1 person

  2. This is gorgeous, Monica. You are so right: Time does hold the world and all in it. I love the images and the haiku. Happy Valentine’s Day to you and yours 🙂

    Liked by 1 person

  3. Sunteti veseli si asta e cel mai frumos lucru!! Foarte frumoase imaginile. Sper ca distractia a fost pe măsură

    Like

  4. Bonsoir MOPANA belles vacances à la neige
    Vois-tu l’amitié est la plus belle des pensées avec l’amour
    Cet Amitié entre nous et un petit mot
    Qui veux dire tant de choses
    Mon petit passage pour te souhaiter
    une agréable soirée
    Je t’envoie une pluie de tendresse
    Sur un nuage de bisous parfumés
    Profite bien ,,, Bernard

    Like

  5. You both look great! And what wonderful places to visit and enjoy. Thank you Monica to share those wonderful words and photos with us. Happy Valentine’s day to everyone over there. 🙂

    Liked by 1 person

  6. Pingback: I climb, therefore I’m happy | look around!

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s