Pierzi valuri, când ploile suspină,
Iar marea le împinge la țărm, plângându-le de milă.
E strigător la Cer să vezi atâta suferință și durere,
Acei părinți pierdut-au întreaga lor avere.
Cum e posibil oare?
Să-ți vezi copilul cum moare?
Cum să reziști la așa tragedie,
Și totul să-ți rămână-n conștiință pe vecie?
Ochii celor triști lucesc himeric,
Ca noapte cea crudă și plină de întuneric.
Nu pot, n-am cum să nu gandesc,
Durerea parinților ce plâng și-nnebunesc!
Să vezi iadul, să-i simți focul,
Să crezi că se termină totul.
Dar cine suferă mai mult?
Cei ce copilul și-au pierdut?
Sau cei ce zac în spitale
Cerând milă, că nu-s ajutoare?
Lacrimi peste lacrimi curg valuri,
Chipurile părinților se transformă în maluri.
Schimonosite de plâns sunt fețele lor,
Își strigă copilul și deja le e dor!
Mergem să ne rugăm în biserici și catedrale,
Și uităm cu totul că n-avem bani de spitale.
E timpul ca UNII să facă ceva!
Nu doar să dea vina pe altcineva.
Roagă-te copile pentru cei ce s-au dus!
Speră, crede, trezește-te!
Privește lumea, schimbă-te!
E timpul să nu mai zambești amar,
Caci altfel, moartea lor a fost în zadar!
Dumnezeu Să-i odihnească!
